A treia țară din Europa, după Rusia și Belarus, care produce local vaccinul rusesc Sputnik V
Serbia produce, de vineri, vaccinul rusesc anti-Covid Sputnik V. Producția se efectuează într-un laborator din Belgrad, conform președintelui țării, Aleksandar Vucici.
Serbia este prima ţară europeană care produce vaccinul rusesc, cu excepția Rusiei și Belarusului. Preşedintele sârb a precizat că va urmări prin transmisiune video lansarea operaţiunilor la Institutul de Virologie Torlak, alături de omologul său rus, Vladimir Putin.
„În câteva zile veţi avea primele vaccinuri produse în Serbia pe care le putem oferi cetăţenilor noştri, dar şi cetăţenilor din regiune, din Europa şi din întreaga lume”, a adăugat Aleksandar Vucici.
Serbia va produce, de asemenea, vaccinul chinezesc Sinopharm, a reamintit el. Ţara urmează să producă patru milioane de doze de vaccin Sputnik V în următoarele şase luni, a declarat ministrul sârb al Dezvoltării tehnologice, Nenad Popovici. Vaccinul rusesc Sputnik V a fost aprobat în peste 65 de ţări, însă nu a primit undă verde din partea Statelor Unite şi a Uniunii Europene.
Oficialii ruşi s-au declarat optimişti vineri că vaccinul lor va fi recunoscut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de Agenţia Europeană a Medicamentului.
Serbia a cumpărat până în prezent milioane de doze de vaccinuri chinezeşti, ruseşti şi occidentale. Serbia, țară cu şapte milioane de locuitori, a vaccinat complet 30% din populaţia sa, potrivit datelor colectate de AFP și citate de Agerpres.
Pentru a încuraja populaţia să se vaccineze, Belgradul a oferit bonusuri de 25 de euro şi a demarat campanii de vaccinare în centrele comerciale.
Circa 7.000 de sârbi au murit din cauza COVID-19 şi peste 710.000 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus.