Anul scolar 2021/22, incepe pe 13 Septembrie!
Anul scolar 2021/22 va începe pe 13 septembrie cu prezență fizică pentru toți elevii, fără scenarii de funcționare, afirma Ministrul Educației: Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu:
„Bazându-mă pe informațiile pe care le am în limite de competență, bazându-mă pe cunoașterea condițiilor din școli, în care regulile sanitare au fost respectate mai riguros decât în orice alte locuri, cu excepția unităților sanitare, bazându-mă pe nivelul ridicat de vaccinare a personalului din învățământ, bazându-mă pe acțiunile pe care le avem în vedere pentru a susține importanța și necesitatea vaccinării, mă pronunț cât se poate de clar în favoarea deschiderii cu prezență fizică pentru toți elevii fără scenarii de funcționare. Am dreptul să manifest acest optimism, în paralel luând în considerare orice alte variante vor rezulta din evoluția epidemiologică”
Tot in cadrul aceluiasi interviu Ministrul Educatiei se declara împotriva obligativității vaccinării, chiar dacă pe viitor cabinetele medicale din școli e posibil să fie transformate în centre de vaccinare.
„Deși susțin în modul cel mai profund și hotărât importanța vaccinării și avantajele vaccinării ca unic gest care ne poate ajuta să punem capăt acestei pandemii, nu sunt adeptul obligativității. Susțin importanța testării în școli, cel puțin în cazurile în care apar simptome. În aceste situații, testarea este o datorie a statului prin DSP și nu a angajatului din sistemul de învățământ sau din alt sistem, care prezintă simptome” a mai spus Cîmpeanu.